jump to navigation

Să cunoaştem echipa de vALLuntari ALL 09/02/2012

Postat de: ALLCafe in : vALLuntar , trackback

Voi, cei care citiţi şi scrieţi despre cărţile ALL, ne sunteţi familiari, de pe blogurile personale şi conturile de Facebook. Este momentul să ne prezentăm şi noi, echipa care va face voluntariat în schimbul lecturii.

Mihail Penescu

Echipa de vALLuntari ALL va fi condusă de Mihail Penescu, fondatorul şi preşedintele Grupului Editorial ALL.

Fost profesor universitar de fizică, Mihail Penescu s-ar bucura dacă în cadrul campaniei vaLLuntar ar putea preda materia preferată.

Mario DemezzoCu o experienţă de opt ani în fundraising, Mario Demezzo, Vicepreşedinte, s-a alăturat cu entuziasm(ul caracteristic :P ):

“Voluntariatul este un lucru extraordinar, de fiecare dată mergi gândindu-te că vei face un lucru bun şi vei ajuta pe cineva, într-un fel sau altul. Însă pleci acasă dându-ţi seama că tu ai luat cel mai mult din acea acţiune. Lucrurile pe care voluntariatul ţi le oferă la nivel de suflet, de conştiinţă sunt atât de mari încât voluntarul este primul beneficiar al voluntariatului. Pentru noi, perioada 26 martie – 8 iunie va fi şi o ocazie bună să ne cunoaştem şi într-un alt mediu, diferit de cel de la birou sau de la ocaziile festive, să ne apropiem mai mult şi să învăţăm unii de la alţii.”

Ciprian ConstantinCei mai săritori să facă vALLuntariat sunt colegii din departamentul de vânzări:

Ciprian Constantin, Director de vânzări

“Nu am mai făcut voluntariat în cadru organizat, dar sunt apropiat de comunitate prin faptele pe care le fac zilnic: de la datul zăpezii din faţa blocului, la grija pentru câinii fără stăpân.”

Aniela ConstantinAniela Constantin, Coordonator vânzări

“M-am alăturat colegilor mei în campania vALLuntar de curiozitate. Nu am mai participat la acţiuni organizate de voluntariat, aşa că aştept cu nerăbdare să vedem unde vom ne vor trimite bloggerii să facem vALLuntariatul.”

Elena PleteaElena Pletea, Coordonator vânzări

“vALLuntariatul este o idee bună de a mai ieşi din rutina zilnică. Nu am mai făcut voluntariat până acum şi abia aştept să văd unde vom merge să lucrăm.”

Mariana Radu, Coordonator Vânzări Mariana Radu

“Vreau să fac ceva concret nu doar să privesc ce şi cum fac alţii. Mă simt mult mai bine cu mine atunci când ajut pe cineva, fără să aştept o răsplată materială.

Până acum am participat la două acţiuni de voluntariat şi mi-ar plăcea ca în vALLuntar să lucrezîn domeniul mediului înconjurător, pentru o viaţă mai sănătoasă şi un mediu nepoluat”.

Nicoleta VidicanNicoleta Vidican, Coordonator Vânzări directe

“Voluntariat am făcut încă de mic copil: am adunat castane, am strâns hartie si plastice – că aşa era atunci la şcoală. A venit revoluţia şi m-am înscris la Cercetaşii României, unde am învăţat nu numai să fac focul şi să pun cortul, dar mai ales să fac ceai în cantităţi industriale cu ingrediente nu tocmai aprobate de producătorii de ceai.

Cu ei, am adunat gunoaie de pe munte, am săpat în interes arheologic, desigur, săpături care nu erau nici pe departe atât de antrenante ca în Indiana Jones. Am mai plantat pomişori mici, dar aici ce-i drept, mai mult am tinut de pom ca sa creasca drept, decat am plantat efectiv, dar cred că fără mine ar fi existat pericolul de a creşte o viitoare curiozitate naturală: pomii oblici. :)

Pentru că năravul din fire nu se atenuează cu vârsta, am participat la campania de luptă împotriva cancerului la sân. Acum, dacă ar fi să aleg eu cauza, aş merge să citesc unor copii sau bătrâni, dar puteţi conta pe mine şi la plantat de pomi (tot la partea cu ţinutul drept, că doar am experienţă :P ).”

Liviu Pertea

 

Liviu Pertea, DTP

“Nu am mai participat până acum la acţiuni de voluntariat cu excepţia “muncii patriotice” pe care am prestat-o în faţa blocului pe vremea… cea de mult apusă. Parcă le duc doru’… Mi-ar plăcea să mă implic în activităţi ce ţin de domeniul tehnic, bricolaj, etc.”

 

De la munca voluntară nu se dă în lături nici Silvia Penescu, “fiica patronului”, sufletul târgurilor de carte şi petrecerilor ALL.

Silvia Penescu“Am început să fac voluntariat acum mulţi ani în urmă. Am fost copilul care împărţea pliante în faţa Teatrului Naţional la târgurile de carte, pentru care primeam în schimb multe zâmbete. Am fost omul de marketing al unei organizaţii studenţeşti, de unde am câştigat zeci de prieteni şi experienţe frumoase. Am ajutat la organizarea unui festival de film în Cluj, ocazie cu care am învăţat Clujul putin mai bine şi am văzut câteva filme foarte bune:). Iar cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea de voluntar am trăit-o pe şantierul Habitat for Humanity, unde împreună cu o parte din prietenii pe care îi câştigasem în cadrul organizaţiei studenţeşti, am ridicat pereţii a două case şi de unde toţi am plecat cu lacrimi în ochi, de bucurie, pentru că toată munca noastră a fost răsplătită de zâmbetul unui copil de 4 ani care ne-a mulţumit că îl ajutăm să ridice casa în care va sta cu prietena lui:)

După asemenea experienţe, e greu să nu-ţi doreşti să profiţi de fiecare ocazie care ţi se oferă pentru a vALLuntaria, motiv pentru care astept cu nerăbdare să ne daţi de lucru!:)”

Marilena IovuMarilena Iovu, Copyright Manager, a fost prima care a răspuns apelului la campanie :)

“Am răspuns fără să stau pe gânduri: mi-au plăcut ideea şi denumirea campaniei! În România voluntariatul le aduce multora aminte de comunism, în timp ce în Vest este un lucru obişnuit. Susţin cu tot sufletul orice iniţiativă pentru încurajarea lecturii.

În afară de munca patriotică dinainte de Revoluţie (cules de struguri, sfeclă, sortat ceapa!) am făcut voluntariat la bloc (curăţat zăpada), la şcoala fiicei mele (curăţenie de primăvară în curte), la HP (am vopsit gardurile unui cămin de copii). Sunt deschisă oricăror activităţi de voluntariat.”

Departamentul de redactare le-a delegat pe Ioana Opait:

Ioana Opait“Am hotărât să mă alătur campaniei vALLuntar pentru că mă interesează să fac ceva pentru societate, în mod altruist. Mi se pare un gest necesar, pe care orice membru responsabil al societăţii ar trebui să-l facă.

Nu am mai realizat activităţi de voluntariat până acum, dar mi-ar plăcea să lucrez în cadrul unor proiecte legate de protecţia copilului sau să vin în sprijinul persoanelor cu handicap. Mă atrag şi proiectele de protecţie a mediului. Orice gest contează, indiferent de domeniu.”

Alina Bogdanşi pe Alina Bogdan ”Va fi primul meu voluntariat, şi mă bucur că e unul făcut alături de echipa ALL. Întotdeauna mi-am dorit să fac ceva care să conteze, să las ceva în urma mea, iar acum am ocazia. Cel mai mult cred că mi-ar plăcea să fac ceva pentru cei mici. Sau să ajut la ridicarea unei case… sau să plantez un pomişor… sau… de toate. :) Abia aştept!”

Cristina CostanCristina Costan, Secretară

“Am mai făcut voluntariat la Asociaţia Culturală Metropolis, cele mai dragi mi-au fost proiectele Balkanik Festival şi Lansare Loverboy. Îmi place să ajut, aceasta este motivaţia de a mă implica în vaLLuntar.”

Loredana ModoranLoredana Modoran, Online Coordonator

“Am coordonat campania vALLuntar şi nu prea aveam cum să absentez de la partea practică :) Voluntariat am făcut încă din liceu, am organizat evenimente caritabile, am curăţat parcuri şi grădini botanice, am dat meditaţii la matematică.

Pot ajuta ONG-urile mai ales pe partea de online, să se dezvolte pe social media, campanii, strategii de PR, dar şi muncă “brută”: greblat, săpat, gătit – ultima mai cu moderaţie, mai uit să pun ingredientele de bază :D .”

 

 

Comentarii»

1. Liviu Pertea - 09/02/2012

Mai primiti in echipa?

2. Diana - 09/02/2012

Vad mai mult voluntare decat voluntari ;)

3. Oana - 09/02/2012

Vreți sau nu, vă punem la muncă! :)
Ce mă bucur să văd echipa din spatele proiectului. Felicitări!

4. Valentina - 10/02/2012

Felicitari tuturor pentru dorinta de implicare! Ma bucur mult ca prin acest articol avem ocazia sa va si cunostem :) Si acum, ca am aflat ca o parte din echipa ALL nu a mai facut voluntariat pana acum, mi se pare si mai valoroasa campania. Thumbs up pentru idee!

5. ALLCafe - 10/02/2012

@Diana, da, este şi normal având în vedere că avem în editură mai multe doamne şi domnişoare decât domni şi domnişori :)

@Oana, vrem, cum să nu vrem :) Ştiam noi că suntem curioşi să ne cunoaşteţi.

@Valentina, mulţumim, spor la lectură.

6. Xelomon - 10/02/2012

Buna seara! de-abia acum am aflat de initiativa, de pe bloguri. Mai e valabila campania si pentru bloggeri?

7. Silvia - 11/02/2012

@Xelomon, campania tine pana pe 16 martie!;) http://www.allcafe.ro/2012/01/lansam-valluntar-o-campanie-online-prin-care-promovam-lectura-si-voluntariatul/#more-823

8. Clubul iubitoarelor de ciocolată | Jurnalul Valentinei - 12/02/2012

[...] din partea voastră pentru că fiecare mesaj lăsat valorează 5 minute de voluntariat din partea echipei Editurii ALL pentru o cauză nobilă. Filed under Comunicare, Cultural&Social, Social media Click [...]

9. Fetele din Shanghai- Lisa See | Mayamaria's Blog - 13/02/2012

[...]   Fetele din Shanghai este o carte pe care am citit-o cu mare drag . Ma bucur ca am ales aceasta carte in campania vALLuntar a Grupului Editorial ALL.Pentru acest post , echipa ALL  va lucra 15 minute intr-un centru ales de bloggeri, iar fiecare comentariu lasat de voi adauga inca 3 minute de voluntariat .Daca vreti sa-i cunoasteti pe vALLuntari , ii gasiti aici. [...]

10. AD Miller – Snowdrops « In jurul Kadiei - 18/02/2012

[...] aici, la acest post, despre cartea Dezghetul de AD Miller sau campania vALLuntar adauga 3 minute de munca voluntara prestata de echipa ALL. Asadar, va invit sa participati la discutie la discutie: Vlad, Margot, Diana, Georgi, Liana, [...]

11. Sebastian Lecturiada - 20/02/2012

Așa cum campania “vALLuntar” are ca obiectiv educația noastră, la diferite niveluri, obiectivul bibliotecarului școlar este ca lectura, înțelegerea și interpretarea textului să devină practici și preocupări indiferent de disciplină. Ca de altfel un alt obiectiv este ameliorarea performanțele elevilor în domeniul lecturii. Lectură înțeleasă atât în dimensiunea sa tradițională, ca lectură literară și ca lectură funcțională.

Astfel împreună cu această campanie ,,vALLuntar” am să ajut cititorul, ca pe un suport de lectură variat, să realizeze receptarea și producerea diferitelor tipuri de mesaje ale textului.

12. O lună de #vALLuntar: 66 de cărţi citite, 2.805 minute de voluntariat | ALL Cafe - 20/02/2012

[...] ei le-au citit deja, au scris pe blog despre ele şi au adunat 2.805 minute de voluntariat, pe care echipa ALL le va face între  26 martie – 8 [...]

13. 5 săptămâni de vALLuntar: 105 cărţi citite, 4.500 de minute de voluntariat. Mai pot fi cerute cărţi până pe 4 martie | ALL Cafe - 27/02/2012

[...] pe blog părerea despre cărţi. Ei au adunat până acum aproape 4.500 de minute pe care noi, echipa de vALLuntari din Grupul Editorial ALL ne-am angajat să îl [...]

14. Review Reţete naturale pentru femei | Sfaturile bunicii - 16/03/2012

[...] Grupui Editorial All, care promovează lectura şi voluntariatul. Premisa este una foarte simplă: o echipă de angajaţi All va face volutariat în schimbul [...]

15. vALLuntar: 210 cărţi citite, peste 8.000 de minute de voluntariat. Campania continuă până pe 23 martie | ALL Cafe - 22/03/2012

[...] afla care sunt primii trei cei mai harnici bloggeri din campanie care vor recomanda centrele unde echipa ALL va face voluntariatul. Şi, bineînţeles, care este numărul total de minute pe care îl vom [...]

16. Anticarul - Julian Sanchez prin campania vALLuntar - 23/03/2012

[...] Recenzia face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL și prin asta am mai adăugat 15 minute de voluntariat în contul echipei ALL. [...]

17. 280 de cărţi citite şi 200 de ore de voluntariat – bilanţul campaniei vALLuntar | ALL Cafe - 27/03/2012

[...] citit 280 de cărţi şi s-au strâns 200 de ore de voluntariat. Acesta va fi realizat de către o echipă de angajaţi ALL pentru trei centre alese de primii trei bloggeri care au adunat cele mai multe minute de [...]

18. vALLuntar la jumatatea drumului « In jurul Kadiei - 27/03/2012

[...] comentariile stranite de aceasta s-au adunat minute de munca voluntara ce vor fi prestate de catre o echipă de angajaţi ALL. In aceasta perioada au fost citite 280 de cărţi şi s-au strâns 200 de ore de voluntariat. Acum [...]

19. 280 de carti citite si 200 de ore de voluntariat | Chestiuni Serioase - 31/03/2012

[...] in care s-au citit 280 de carti si s-au strans 200 de ore de voluntariat care va fi realizat de o echipă de angajaţi ALL pentru trei centre alese de primii trei bloggeri care au adunat cele mai multe minute de [...]

20. 2% pentru Hospice - Casa Speranţei | ALL Cafe - 10/04/2012

[...] – Casa Speranţei este unul dintre cele trei centrele propuse de bloggeri, unde echipa ALL va face voluntariat în următoarea perioadă. Hospice se ocupă de îngrijirea bolnavilor [...]